tain (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TAÍN, tainuri, s. n. 1. Porție de alimente sau de băutură care se dădea zilnic ienicerilor, ostașilor pământeni, subalternilor, de către domnitor sau boieri;
p. gener. rație de alimente. ♦ Sumă de bani care se dădea zilnic servitorilor, echivalentă cu rația lor alimentară. ♦ Provizie.
2. Porție de nutreț care se dă animalelor într-o anumită perioadă de timp.
3. Parte care îi revine cuiva în urma unei repartizări, a unei împărțeli etc. – Din
tc. tayin.tain (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)taín (-nuri), s. n. – Rație, porție. –
Mr. tăine, megl. tain. Tc. (
arab.)
tayan (Șeineanu, II, 345; Roesler 603; Lokotsch 1994),
cf. ngr. ταïνι,
bg.,
sb. tain. –
Der. taingiu, s. m. (furier),
înv., din
tc. tayinci.tain (Dicționaru limbii românești, 1939)taín n., pl.
urĭ (turc.
taĭin, d. ar.
ta´yyin, [pl.
-nat], specificare, porțiune; ngr.
taini).
Vechĭ. Porțiune zilnică (ĭenicerilor, ostașilor pămîntenĭ, subalternilor din partea domnuluĭ, a boĭerilor).
Azĭ. Porțiune anumită (pe lîngă altele):
tain de pîne [!], de carne, tainu unuĭ cal. Banĭ de pîne [!] saŭ alte avantaje unuĭ servitor pe lîngă leafă (în casele în care nu se dă pîne). – Și
tainát (ar.
ta´yynat, pl. d.
ta´yyin), pl.
urĭ (Rev. ist. 1918, 17).
tain (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)taín s. n.,
pl. taínuritain (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)tain n.
1. od. cantitate de pâine, carne, etc. ce se da ienicerilor sau ostașilor pământeni:
am spus pandurilor că oștenii lui Ispilant au câte 30 lei pe lună și tain îmbelșugat de carne, pâine și vin FIL.;
2. întreținere zilnică acordată înainte de Domni și de boieri subalternilor lor:
rămâi aici, să zic să-ți dea tainuri, voiu să te fac om GHICA;
3. subsidiu de hrană:
douăzeci aspri tain pe zi OD.;
4. azi, porțiune anumită, mertic:
dascălul Stan avea și dela biserică tain de mălaiu, de fasole și de lemne GHICA;
5. În special, bani de pâine zilnică ce se dau slugilor afară de simbrie;
6. porțiune de orz sau ovăz:
am obosit ca un cal de poștă ce nu are tainul la vreme AL.;
7. fig. previziune:
pescuitorii au tainul lor de glume. [Turc. TAYIN, proviziune zilnică, porțiune].
tain (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)TAÍN, tainuri, s. n. 1. Porție de alimente sau de băutură care se dădea zilnic ienicerilor, ostașilor pământeni, subalternilor, de către domn sau boieri;
p. gener. rație de alimente. ♦ Sumă de bani care se dădea zilnic servitorilor, echivalentă cu rația lor alimentară. ♦ Provizie.
2. Porție de nutreț care se dă animalelor într-o anumită perioadă de timp.
3. Parte care îi revine cuiva în urma unei repartizări, a unei împărțeli etc. — Din
tc. tayin.