tăbliță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)TĂBLÍȚĂ, tăblițe, s. f. Diminutiv a lui
tablă1. 1. Placă dreptunghiulară de ardezie, înrămată în lemn, pe care scriau cu condei de piatră școlarii începători.
2. (La romani) Placă mică acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria cu un stilet.
3. (
Înv.) Carnețel în care se notau diverse fapte,
maxime etc. –
Tablă1 +
suf. -iță.