maximă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)MÁXIMĂ, maxime, s. f. Enunț formulat concis, exprimând un principiu etic, o normă de conduită etc.; aforism, sentință, adagiu. – Din
lat. maxima, fr. maxime.maximă (Dicționar de neologisme, 1986)MÁXIMĂ s.f. Gândire formulată concis, exprimând un principiu, o normă de conduită etc.; aforism, adagiu. [< lat.
maxima, fr.
maxime].
maximă (Marele dicționar de neologisme, 2000)MÁXIMĂ s. f. gândire formulată concis, exprimând un principiu, o normă de conduită; aforism, adagiu. (< fr.
maxime, lat.
maxima)
maximă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)máximă s. f.,
g.-d. art. máximei; pl. máximemaximă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)maximă f. propozițiune generală ce servă de principiu, de normă.