tăbliță - explicat in DEX

tăbliță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
TĂBLÍȚĂ, tăblițe, s. f. Diminutiv a lui tablă¹. 1. Placă dreptunghiulară de ardezie, înrămată în lemn, pe care scriau cu condei de piatră școlarii începători. 2. (La romani) Placă mică acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria cu un stilet. 3. (Înv.) Carnețel în care se notau diverse fapte, maxime etc. – Tablă¹ + suf. -iță.

tăbliță (Dicționaru limbii românești, 1939)
tăblíță și (vechĭ) ta- f., pl. e (dim. d. tablă; vsl. sîrb. bg. rus. pol. tablica). Tablă mică, placă: pe ușă era o tăbliță pe care scria ceva. V. abac.

tăbliță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
tăblíță (tă-bli-) s. f., g.-d. art. tăblíței; pl. tăblíțe

tăbliță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
tăbliță f. 1. tablă mică; 2. tablă subțire: tăblițe de cauciuc, de oțel; 3. placă de scris.

tăbliță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
TĂBLÍȚĂ, tăblițe, s. f. Diminutiv al lui tablă¹. 1. Placă dreptunghiulară de ardezie, înrămată în lemn, pe care scriau cu condei de piatră școlarii începători. 2. (La romani) Placă mică acoperită cu un strat de ceară, pe care se scria cu un stilet. 3. (înv.) Carnețel în care se notau diverse fapte, maxime etc. — Tablă¹ + suf. -iță.