surpriză (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SURPRÍZĂ, surprize, s. f. 1. Faptul de a lua pe cineva prin surprindere.
2. Tot ceea ce surprinde prin caracterul său neașteptat, neprevăzut. ♦ Ceea ce provoacă o bucurie neașteptată, o plăcere; (
concr.) dar, cadou. – Din
fr. surprise.surpriză (Dicționar de neologisme, 1986)SURPRÍZĂ s.f. 1. Acțiune prin care iei pe cineva pe neașteptate, pe nepregătite; surprindere, întâmplare neașteptată, neprevăzută. ♦ Plăcere, bucurie neașteptată făcută cuiva; (
concr.) cadou neașteptat oferit cuiva.
2. Mirare, uimire. [< fr.
surprise].
surpriză (Marele dicționar de neologisme, 2000)SURPRÍZĂ s. f. 1. faptul de a lua pe cineva prin surprindere; întâmplare neașteptată, neprevăzută. ◊ plăcere, bucurie neașteptată făcută cuiva; cadou. 2. mirare, uimire. (< fr.
surprise)
surpriză (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)surpríză s. f.,
g.-d. art. surprízei; pl. surprízesurpriză (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)surpriză f. surprindere:
ce surpriză! AL. (= fr.
surprise).
surpriză (Dicționaru limbii românești, 1939)*surpríză f., pl.
e (fr.
surprise. V.
repriză). Lucru (fapt orĭ obĭect) care te surprinde (plăcut orĭ neplăcut):
surpriza luĭ fu mare cînd nu găsi nimic în ladă, copiiĭ găsiră o plăcută surpriză (niște jucăriĭ) cînd se deșteptară.surpriză (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SURPRÍZĂ, surprize, s. f. 1. Faptul de a lua pe cineva prin surprindere.
2. Tot ceea ce surprinde prin caracterul său neașteptat, neprevăzut. ♦ Ceea ce provoacă o bucurie neașteptată, o plăcere; (
concr.) dar, cadou. — Din
fr. surprise.