supunere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPÚNERE, supuneri, s. f. Acțiunea de
a (se) supune și rezultatul ei. ♦ Respect. ◊
Loc. adv. Cu supunere = umil, smerit, cu respect. –
V. supune.supunere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)supúnere s. f.,
g.-d. art. supúneriisupunere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)supunere f.
1. acțiunea de a se supune;
2. dispozițiune de a se supune, demonstrațiune respectuoasă; respect:
a vorbi cu supunere.supunere (Dicționaru limbii românești, 1939)supunére f. Acțiunea de a saŭ de a se supune. Respect, ascultare, dispozitiune spre supunere:
a vorbi cu supunere.supunere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUPUNÉRE s. f. Acțiunea de
a (se) supune și rezultatul ei. ♦ Respect.
Loc. adv. Cu supunere = umil, smerit, cu respect. —
V. supune.