supremație - explicat in DEX

supremație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUPREMAȚÍE, supremații, s. f. Superioritate absolută unită cu autoritate și putere; poziție dominantă; preponderență. – Din fr. suprématie.

supremație (Dicționar de neologisme, 1986)
SUPREMAȚÍE s.f. Superioritate; predominanță; prioritate. [Gen. -iei. / cf. fr. suprématie].

supremație (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SUPREMAȚÍE s. f. superioritate absolută; poziție dominantă; preponderență. (< fr. suprématie)

supremație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
supremațíe (su-pre-) s. f., art. supremațía, g.-d. art. supremațíei; pl. supremațíi, art. supremațíile

supremație (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
supremație f. superioritate mai presus de toți ceilalți: a pretinde la supremația în arte.

supremație (Dicționaru limbii românești, 1939)
*supremațíe f. (fr. suprématie, d. engl. supremacy, format d. supreme, suprem, după anal. luĭ primacy, de la fr. primatie, calitatea de primat). Superioritate, prioritate, egemonie, preponderanță: Atena și Sparta îșĭ disputaŭ supremația, supremația Angliiĭ pe apă.

supremație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUPREMAȚÍE, supremații, s. f. Superioritate absolută unită cu autoritate și putere; poziție dominantă; preponderență. — Din fr. suprématie.