suprem (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate;
p. ext. extrem, ultim. ◊
Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni.
Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai înalt. – După
fr. suprême, lat. supremus.suprem (Dicționar de neologisme, 1986)SUPRÉM, -Ă adj. Cel mai de sus, cel mai înalt, cel mai bun etc.; mai presus de toate; (
p. ext.) extrem, ultim. [Cf. fr.
suprème, lat.
supremus, superlativ al lui
superus].
suprem (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUPRÉM, -Ă adj. care există în cel mai înalt grad; mai presus de toate; (p. ext.) extrem, ultim. ◊ care are gradul, rangul cel mai înalt. (< fr.
suprème, lat.
supremus)
suprem (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)suprém (su-prem) adj. m.,
pl. suprémi; f. suprémă, pl. suprémesuprem (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)suprem a.
1. care e mai presus de toate:
autoritatea supremă; ființă supremă, D-zeu;
2. ultim:
o luptă supremă; ora supremă, moartea.
suprem (Dicționaru limbii românești, 1939)*suprém, -ă adj. (lat.
supremus, 'superlativu luĭ
superior, care e maĭ sus). Cel maĭ înalt în grad:
puterea supremă (suveranitatea). Ultim în timp, peste care nu se poate trece, extrem și important:
era momentu suprem cînd trebuia să se hotărască. Ființa supremă, Dumnezeu.
Ora supremă, ora morțiĭ.
Voința supremă, voința exprimată cu limbă de moarte.
Onorurile supreme, funeraliile.
suprem (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUPRÉM, -Ă, supremi, -e, adj. Care există în cel mai înalt grad, care este cel mai bun, cel mai mare; mai presus de toate;
p. ext. extrem, ultim. ◊
Moment suprem = moment decisiv pentru reușita unei acțiuni.
Onoruri supreme = funeralii. ♦ Care are gradul, rangul cel mai înalt. — După
fr. suprême, lat. supremus.