supranumit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPRANUMÍT, -Ă, supranumiți, -te, adj. Care a primit un supranume. –
V. supranumi.supranumit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUPRANUMÍT, -Ă, supranumiți, -te, adj. Care a primit un supranume. —
V. supranumi.