supranume - explicat in DEX

supranume (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUPRANÚME, supranume, s. n. Nume adăugat la numele propriu al unei persoane în semn de cinste sau pentru a o distinge printr-o caracteristică sau printr-o circumstanță de altă persoană cu același nume. ♦ Poreclă. – Supra- + nume (după fr. surnom).

supranume (Dicționar de neologisme, 1986)
SUPRANÚME s.n. Nume adăugat la numele propriu al unei persoane. ♦ Poreclă. [Pl. invar. / < supra- + nume, după fr. surnom].

supranume (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SUPRANÚME s. n. nume adăugat la numele propriu al unei persoane, în semn de cinste sau pentru a o deosebi de altă persoană cu același nume. ◊ poreclă. (după fr. surnom)

supranume (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
supranúme (su-­pra-) s. n., art. supranúmele; pl. supranúme

supranume (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
supranume n. nume adaos la cel propriu: Mihaiu Viteazul.

supranume (Dicționaru limbii românești, 1939)
*supranúme n., pl. tot așa (după fr. surnom). Poreclă, nume dat pe deasupra: Ștefan cel Mare.

supranume (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUPRANÚME, supranume, s. n. Nume adăugat la numele propriu al unei persoane în semn de cinste sau pentru a o distinge printr-o caracteristică sau printr-o circumstanță de altă persoană cu același nume. ♦ Poreclă. — Supra¹- + nume (după fr. surnom).