supralicitare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPRALICITÁRE, supralicitări, s. f. Acțiunea de
a supralicita. –
V. supralicita.supralicitare (Dicționar de neologisme, 1986)SUPRALICITÁRE s.f. Acțiunea de a supralicita; supralicitație. [<
supralicita].
supralicitare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)supralicitáre (su-pra-) s. f.,
g.-d. art. supralicitắrii; pl. supralicitắrisupralicitare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUPRALICITÁRE, supralicitări, s. f. Acțiunea de
a supralicita. —
V. supralicita.