supracopertă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPRACOPÉRTĂ, supracoperte, s. f. Copertă suplimentară tipărită din hârtie mai groasă, din material plastic etc., care îmbracă coperta unei cărți, a unui album etc., în scopul protejării lor și al prezentării grafice mai atrăgătoare. –
Supra- +
copertă.supracopertă (Dicționar de neologisme, 1986)SUPRACOPÉRTĂ s.f. Învelitoare de carte care se pune deasupra copertei. [<
supra- +
copertă].
supracopertă (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUPRACOPÉRTĂ s. f. învelitoare de carte pe deasupra copertei; anvelopă (2). (după it.
sopracoperta)
supracopertă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!supracopértă (su-pra-) s. f.,
g.-d. art. supracopérții/supracopértei; pl. supracopérți/supracopértesupracopertă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUPRACOPÉRTĂ, supracoperți, s. f. Copertă suplimentară tipărită din hârtie mai groasă, din material plastic etc., care îmbracă coperta unei cărți, a unui album etc., în scopul protejării lor și al prezentării grafice mai atrăgătoare. [
Pl. și:
supracoperte] —
Supra1- +
copertă.