supoziție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPOZÍȚIE, supoziții, s. f. Presupunere, ipoteză. ♦ (
Log.) Enunț luat ca premisă (ipoteză) pentru
întemeierea altor enunțuri. ♦ (
Log.) Capacitatea unui termen de a reprezenta ceva într-o propoziție. – Din
fr. supposition.supoziție (Dicționar de neologisme, 1986)SUPOZÍȚIE s.f. 1. Presupunere, ipoteză; premisă.
2. Capacitate a unui termen de a reprezenta ceva intr-o propoziție. [Gen.
-iei, var.
supozițiune s.f. / cf. fr.
supposition, lat.
suppositio].
supoziție (Marele dicționar de neologisme, 2000)SUPOZÍȚIE s. f. 1. presupunere, ipoteză; premisă. 2. capacitate a unui termen de a reprezenta ceva într-o propoziție. (< fr.
supposition)
supoziție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)supozíție (-ți-e) s. f.,
art. supozíția, g.-d. art. supozíției; pl. supozíții, art. supozíțiile (-ți-i)supoziție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUPOZÍȚIE, supoziții, s. f. Presupunere, ipoteză. ♦ (
Log.) Enunț luat ca premisă (ipoteză) pentru întemeierea altor enunțuri. ♦ (
Log.) Capacitatea unui termen de a reprezenta ceva într-o propoziție. — Din
fr. supposition.