întemeia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ÎNTEMEIÁ, întemeiez, vb. I.
1. Tranz. A înființa, a funda (un stat, o instituție etc.). ♦ (Rar) A zidi, a clădi. ♦
Fig. A pune temelii durabile; a consolida.
2. Refl. Fig. A avea ca temei; a se sprijini, a se baza (pe ceva). [
Pr.:
-me-ia] –
În + temei.întemeia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)întemeiá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. întemeiéz, 3
întemeiáză, 1
pl. întemeiém; conj. prez. 3
să întemeiéze; ger. întemeíndîntemeià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)întemeià v.
1. a pune temelia;
2. fig. a pune temeiu:
pe ce te întemeiezi?