supleant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUPLEÁNT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și
f.,
adj. 1. S. m. și
f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică.
2. Adj. (Ieșit din uz; în sintagma)
Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [
Pr.:
-ple-ant] – Din
fr. suppléant.