supleant - explicat in DEX

supleant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUPLEÁNT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (În vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (Ieșit din uz; în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] – Din fr. suppléant.

supleant (Dicționar de neologisme, 1986)
SUPLEÁNT, -Ă s.m. și f. (În trecut) Judecător care deținea prima treaptă ierarhică în magistratură. ♦ Suplinitor. // adj. Membru supleant = membru al unui organ de partid sau de stat care exercită atribuțiile titularului în lipsa lui, având drept de vot consultativ. [Pron. -ple-ant. / < fr. suppléant].

supleant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SUPLEÁNT, -Ă I. s. m. f., adj. suplinitor. II. adj. mémbru ~ = membru al unui organ de partid sau de stat care exercită atribuțiile titularului în lipsa lui, având drept de vot consultativ (azi neuzitat). III. s. m. (în trecut) judecător care deținea prima treaptă ierarhică în magistratură. (< fr. suplléant)

supleant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
supleánt (su-ple-ant) s. m., pl. supleánți

supleant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
supleant m. locțiitor de judecător.

supleant (Dicționaru limbii românești, 1939)
*supleánt m. (fr. suppléant, d. suppléer, a suplini). Suplinitor de judecător, judecător stagiar.

supleant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUPLEÁNT, -Ă, supleanți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Suplinitor. ♦ (în vechea organizare judecătorească) Judecător care ocupa prima treaptă în magistratură și care avea anumite atribuții secundare sau intra în compunerea completelor de judecată în cauze de importanță mai mică. 2. Adj. (în sintagma) Membru supleant = membru ales sau numit într-un comitet, într-o comisie, într-un organ (de partid sau de stat) etc., care putea înlocui pe titular și care avea drept de vot consultativ. [Pr.: -ple-ant] — Din fr. suppléant.