perete (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)peréte (peréți), s. m. – Zid. –
Var. părete. Istr. parete. Lat. părĕtem, forma.
pop. în loc de
păriĕtem (Pușcariu 1268; Candrea-Dens., 1334; REW 6242),
cf. it. parete, prov. paret, fr. paroi, sp. pared, port. parede. Pentru fonetism,
cf. Rosetti, I, 51. –
Der. păretar(iu), s. n. (tapițerie, draperie);
supărete, s. m. (
Trans., balcon, terasă), în loc de
sub părete.