sunătoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUNĂTOÁRE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite:
a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut
(Crepis foetida); b) pojarniță;
c) măselariță;
d) sulițică. –
Lat. [herba]
*sanatoria (după
sunător).