sunătoare - explicat in DEX

sunătoare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUNĂTOÁRE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut (Crepis foetida); b) pojarniță; c) măselariță; d) sulițică. – Lat. [herba] *sanatoria (după sunător).

sunătoare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sunătoáre s. f., g.-d. art. sunătórii

sunătoare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sunătoare f. plantă cu flori galbene ale cării foi par ciuruite de găurele nenumărate (Hypericum perforatum): cu unt de sunătoare se vindecă răni, tăieturi, împunsături. [Alterațiune populară din lat. SANITORIA].

sunătoare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUNĂTOÁRE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut (Crepis foetida); b) pojarniță; c) măselariță; d) sulițică. — Lat. [herba] *sanatoria (după sunător).