sumuța (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUMUȚÁ, sumúț, vb. I.
1. Tranz. (
Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦
Refl. (
Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi.
2. Intranz. (
Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. –
Lat. *submotiare (<
submotum).
sumuța (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sumuțá (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 3
sumúțăsumuțà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sumuțà v. a asmute:
nu-ți sumuța câinele PANN. [Lat. SUMMUTTIEE].
sumuța (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUMUȚÁ, sumúț, vb. I.
1. Tranz. (
Pop.) A ațâța, a îndemna pe cineva să pornească împotriva cuiva; a asmuți. ♦
Refl. (
Reg.) A înfrunta pe cineva cu vorba; a se rățoi.
2. Intranz. (
Reg.) A scoate sunete specifice țuguind buzele, pentru a îndemna caii să pornească sau să meargă mai repede etc. —
Lat. *
submotiare (<
submotum).