summum (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÚMMUM s. n. Gradul cel mai înalt, punct maxim, extremitate. –
Cuv. lat.summum (Dicționar de neologisme, 1986)SÚMMUM s.n. Punctul cel mai înalt, culme care nu poate fi depășită. [< lat.
summum].
summum (Marele dicționar de neologisme, 2000)SÚMMUM s. n. punctul, gradul cel mai înalt la care se poate ajunge; culme. (< fr., lat.
summum)
summum (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)súmmum (gradul cel mai înalt) (
lat.)
s. n.summum (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÚMMUM s. n. Gradul cel mai înalt, punct maxim, extremitate. —
Cuv. lat.