suitor - explicat in DEX

suitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. Care suie, urcă, ascendent; spec. (despre plante) agățător. 2. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 3. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 4. S. m. (Înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] – Sui + suf. -tor.

suitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
suitór¹ (rar) (su-i-) adj. m., pl. suitóri; f. sg. și pl. suitoáre

suitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
suitór² (rudă) (înv.) (su-i-) s. m., pl. suitóri

suitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
suitór, -oáre adj. Care se suĭe (se agață): plante suitoare. S. m. și f. Ascendent (în rudenie).

suitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUITÓR, -OÁRE, suitori, -oare, adj., s. f., s. m. 1. Adj. (Despre ritmul versurilor) Cu intonație crescândă; ascendent. 2. S. f. Trecere verticală sau înclinată prin care se realizează legătura între două lucrări miniere situate la nivele diferite sau între un orizont subteran și suprafață și care nu este echipată cu mijloace de transport. 3. S. m. (înv.) Rudă în linie ascendentă. [Pr.: su-i-] — Sui + suf. -tor.