suiulgiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)suiulgíu (-íi), s. m. – (Înv.) Fîntînar, puțar. –
Var. suingiu. Tc. suyolci (Șeineanu, III, 111).
suiulgiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)suiulgiu m. od. meșter fântânar:
apa se aducea înainte pe țevi de șuiulgii [Turc. SUYOLDJY, (din SU, apă, YOL, canal)].
suĭulgiŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)suĭulgíŭ m. (turc.
suĭolcu, d.
su, apă. și
ĭol, conduct).
Vechĭ. Fîntînar, lucrător, funcționar saŭ inginer de la serviciu apelor. – Și
suilgiŭ. Azĭ (Mold. Rar)
suingiŭ.