sugușa (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUGUȘÁ, sugúș, vb. I.
Tranz. (
Înv.) A gâtui, a sugruma. –
Su(b) +
gușă.sugușa (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)sugușá,
sugúș, vb. I (înv. și reg.)
1. a gâtui, a sugruma.
2. (reg.; despre câini) a rupe cu colții, a sfâșia o porțiune de la gât (pentru a ucide).
3. (înv.; fig.; despre oameni) a trata cu asprime, a cere socoteală în mod violent; a încolți, a lua de gât.
4. (fig.; înv.; despre oameni) a bârfi, a critica.
sugușa (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sugușá (a ~) (
înv.,
reg.)
vb.,
ind. prez. 3
sugúșă, 1
pl. sugușắm; conj. prez. 3
să sugúșe; ger. sugușấndsugușà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sugușà v. Mold. a gâtui. [Lit. a strânge pe sub gușă (cf.
sugrumà)].
sugușa (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUGUȘÁ, suguș, vb. I.
Tranz. (
înv. și
reg.) A gâtui, a sugruma. —
Su(b) +
gușă.