sufla (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SUFLÁ, súflu, vb. I.
1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊
Expr. A sufla în lumânare (sau
în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării.
A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra.
Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar.
A sufla cuiva ceva (sau
pe cineva)
de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura a șterpeli. ♦
Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦
Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta.
Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune.
2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfâi. ◊
Expr. A nu (mai) sufla =
a) a fi mort;
b) a sta liniștit, nemișcat;
fig. a nu mai protesta, a nu crâcni.
3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită.
4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri.
5. Intranz. (Despre vânt) A bate.
6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊
Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. –
Lat. sufflare.sufla (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)suflá (-lu, – át), vb. –
1. A bate vîntul. –
2. A expira. –
3. A respira, a gîfîi. –
4. A înteți focul, a aprinde focul cu aerul din plămîni. –
5. A stinge. –
6. A goli vasul. –
7. A insufla, a inspira, a sugera. –
8. A șopti actorilor rolul. –
9. A șterpeli, a lua pe furiș. –
10. A auri, a acoperi cu aur. –
Mr. suflu, suflare, megl. suflu, suflari. Lat. sŭfflāre (Pușcariu 1673; REW 8430),
cf. it. soffiare, prov. soflar, fr. souffler, sp. sollar (în Montaña
asuellar). –
Der. suflare, s. f. (respirație; faptul de a fi; ființă vie);
suflat, adj. (aurit);
suflător, adj. (care suflă;
s. n., vînturar);
suflătoare, s. f. (muștiuc de fluier);
sufloi, s. n. (foale; vînturar);
suflu, s. n. după
fr. souffle; suflet (
mr. suflet),
s. n. (respirație, răsuflare; viață; principiu vital, inimă; facultate psihică, conștiință, bunătate, caritate, valoare; animal, ființă; persoană, individ), cu
suf. -
et (după Pascu, I, 163, din
lat. sŭfflātus, cu schimb de
suf.; după Meyer,
Alb. St., IV, 226 și Candrea, din
lat. *
sŭfflĭtus, format ca
hālĭtŭs de la
hālāre; cf. Densusianu,
GS, II, 4);
sufletesc, adj. (spiritual, de suflet);
sufletește, adv. (moralmente);
suflețel s. m. (Banat, Anemona pulsatilla;
Trans., Convallaria majalis);
sufleți, vb. (
Olt., a trăi);
însufleți, vb. (a anima, a insufla curaj; a reanima, a readuce în simțiri; a entuziasma, a pasiona, a înflăcăra);
însufleta, vb. (
înv., a reînvia);
însuflețitor, adj. (animator, care însuflețeste);
neînsuflețire, s. f. (lipsă de viață sau de suflet);
neînsuflețit, adj. (inanimat).
Der. din
fr. sufler, s. m.;
sufleu, s. n.;
insufla, vb. (
var. însufla),
vb. (a inspira, a sugera).
sufla (Dicționar de argou al limbii române, 2007)sufla, suflu v. t. 1. (șc.) a șopti unui coleg care nu știe lecția
2. a deposeda pe cineva de ceva
sufla (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)suflá (a ~) (su-fla) vb.,
ind. prez. 3
súflăsufla (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SUFLÁ, súflu, vb. I.
1. Intranz. A elimina aer din gură sau din plămâni cu o anumită forță; a expira forțat aerul. ◊
Expr. A sufla în lumânare (sau
în lampă) = a stinge lumânarea sau lampa expirând cu putere aerul asupra flăcării.
A sufla în foc = a expira producând un curent de aer, pentru a înteți flacăra.
Cine s-a fript cu ciorbă suflă și în iaurt = o experiență neplăcută te face mai prudent decât este necesar.
A sufla cuiva ceva (sau
pe cineva)
de sub nas = a-și însuși cu îndrăzneală ceea ce se cuvine altuia; a fura, a șterpeli. ♦
Tranz. A face ca ceva să se împrăștie sub acțiunea aerului expirat cu putere. ♦
Tranz. A elimina mucozitățile nazale expirând puternic. ♦ A introduce cu gura aer în deschizătura unor instrumente pentru a produce sunete; (despre unele instrumente) a suna, a cânta.
Suflă în fluier. Suflă trâmbițele. ♦ A produce (mecanic) un curent de aer sub presiune.
2. Intranz. A respira greu, cu efort; a gâfli. ◊
Expr. A nu (mai) sufla =
a) a fi mort;
b) a sta liniștit, nemișcat;
fig. a nu mai protesta, a nu crâcni.
3. Tranz. A fabrica obiecte de sticlă folosind procedeul introducerii de aer într-o mică masă de sticlă topită.
4. Tranz. A acoperi (un obiect de metal) cu un strat subțire de metal prețios; a arginta, a auri.
5. Intranz. (Despre vânt) A bate.
6. Tranz. A vorbi încet (și în secret); a informa pe ascuns. ◊
Expr. A nu sufla un cuvânt = a nu spune nimic, a ține secret. ♦ A șopti actorilor rolul în timpul reprezentației. ♦ A șopti cuiva răspunsul pe care trebuie să-l dea la o întrebare. —
Lat. sufflare.suflà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)suflà v.
1. a face vânt, împingând aerul prin gură;
2. a se mișca, vorbind de aerul agitat:
vântul suflă tare; 3. a respira mai ales cu anevoie:
ce sufli așa ? 4. a îndrepta suflarea asupra (spre a ațâța sau stinge):
a sufla lumânarea, focul; 5. a spune în taină:
a sufla la ureche; 6. a răpi:
i-a suflat punga; 7. a acoperi cu un strat metalic:
a sufla cu aur, cu argint. [Lat. SUFFLARE].