sucă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)súcă (-ci), s. f. –
1. Obicei rău, viciu. –
2. Supărare.
Mag. szokás „obicei” (Cihac, II, 527; Gáldi,
Dict., 160). În
Trans. –
Der. sucaș, adj. (vicios, nărăvaș); sucui,
vb. (
Trans., rar, a se vicia).
sucă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SÚCĂ s. f. (
Reg.) Capriciu, toană, nărav. –
Magh. szokás „obicei”.
sucă (Dicționaru limbii românești, 1939)súcă f., pl. inuzitat
ĭ (cp. cu bg.
sukam, sug).
Nord. Poftă, toană:
cînd o pălea suca de băut (Șez. 30, 197).