suc - explicat in DEX

suc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUC, sucuri, s. n. 1. Lichid conținut în substanțele vegetale, în special în fructe, de unde poate fi extras prin presare sau stoarcere; zeamă. ♦ Lichid care circulă prin tuburile capilare ale plantelor. ♦ Băutură răcoritoare special preparată din sucul (1) unor fructe sau din substanțe sintetice. 2. Lichid secretat sau conținut în corpurile animalelor și îndeplinind diverse funcții. ◊ Sucuri digestive = lichide de compoziție chimică diferită, secretate de tubul digestiv și anexele sale, sub influența cărora se face digestia alimentelor. 3. (Reg.) Usuc. – Din fr. suc, lat. sucus.

suc (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
suc! interj. (reg.; repetat) cuvânt cu care se cheamă mieii.

suc (Dicționar de neologisme, 1986)
SUC s.n. 1. Lichid care se găsește în țesuturile plantelor, mai ales în fructe. 2. Orice lichid, în afară de sânge, care se află în corpul animalelor. 3. Unele secreții digestive la om și la animale. [< fr. suc, it. succo, cf. lat. succus].

suc (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SUC s. n. 1. lichid care se găsește în țesuturile plantelor, în fructe. 2. orice lichid, în afară de sânge, care se află în corpurile animalelor. 3. unele secreții digestive la om și la animale. (< fr. suc, lat. succus)

suc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
suc (-curi), s. n. – Must, sevă. Fr. suc. Apare greșit ca element lat. la Pușcariu 1671. Ngr. σοῦϰϰος, pe care Murnu, Lehnw., 43, îl consideră der. din rom., trebuie să provină din it. succo.

suc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
suc s. n., pl. súcuri

suc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
suc n. 1. zeamă în carne, plante; 2. fig. cee ace e mai bun intr’un lucru.

suc (Dicționaru limbii românești, 1939)
1)* suc n., pl. urĭ (lat. sucus. V. usuc). Zeamă din plante saŭ din carne: cînd storcĭ lămîĭa, ĭese sucu. Lichid al unor organe ale corpuluĭ: suc gastric, pancreatic. Fig. Esență, substanță, partea cea maĭ importantă: sucu științeĭ.

suc (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) suc, a sucí, V. sucesc.

suc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUC, sucuri, s. n. 1. Lichid conținut în substanțele vegetale, în special în fructe, de unde poate fi extras prin presare sau stoarcere; zeamă. ♦ Lichid care circulă prin tuburile capilare ale plantelor. ♦ Băutură răcoritoare special preparată din sucul (1) unor fructe sau din substanțe sintetice. 2. Lichid secretat sau conținut în corpurile animalelor și îndeplinind diverse funcții. ♦ Sucuri digestive = lichide de compoziție chimică diferită, secretate de tubul digestiv și anexele sale, sub influența cărora se face digestia alimentelor. 3. (Reg.) Usuc. — Din fr. suc, lat. sucus.