loc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)loc (lócuri), s. n. –
1. Așezare, situație, poziție. –
2. Populație; tîrg. –
3. Însărcinare, serviciu, funcție. –
4. Cauză, motiv. –
5. Timp, oportunitate. –
6. Parte. –
7. Capacitate, suprafață. –
8. Ordin, rang. –
9. Teren, regiune. –
10. Imobil, casă. –
11. Localitate, așezare. –
Deloc, de fel. –
În loc, în schimb. –
La loc, ca mai înainte. –
La un loc, împreună. –
Pe loc, imediat. –
Mr.,
megl.,
istr. loc. Lat. lǒcus (Diez, I, 253; Pușcariu 986; Candrea-Dens., 1004; REW 5097);
cf. it. luogo, prov. loc, fr. lieu, cat. lloc, sp. luego, port. logo. Pentru expresia
deloc, cf. cat. enlloc (Iordan,
BF, IX, 155).
Der. înloca, vb. (rar, a plasa, a situa);
înlocui, vb. (a substitui);
înlocuitor, s. m. (substitut);
întruloca (
var. întroloca, întruluca, înturluca),
vb. (a reuni, a aduna; a culege;
refl., a se asocia),
comp. cu
întru (după Scriban, cu
într’un);
alocuri (
var. alocurea) în expresia
pe alocuri (din loc în loc);
alocurea, adv. (în afara locului; în apropiere de);
cf. locui, locaș. –
Der. neol. local, adj., din
fr. local; local, s. n. (restaurant, casă);
localnic, adj. (indigen), din
pol. lokalny, rus. lokalinyj (Tiktin);
localitate, s. f. (loc, tîrg), din
fr. localité; localiza, vb., din
fr. localiser; locatar, s. m. (chiriaș), din
fr. locataire; locativ, adj., din
fr. locatif; locațiune, s. f. (taxă), din
fr. location, termen juridic;
sublocațiune, s. f. (subînchiriere, subarendare);
sublocator, s. m. (subchiriaș), din
fr.;
loco-, prefix, din
fr. loco (
locomobilă, s. f.;
locomotivă, s. f.;
locomotor, adj.;
locomoțiune, s. f.;
locotenent, s. m., din
it. locotenente; locotenență, s. f.);
sublocotenent, s. m., din
fr. souslieutenant; locțiitor, s. m., traducere a
fr. lieutenant; prealocui, vb. (a locui), după
sl. prebyvati, înv.