loc (Marele dicționar de neologisme, 2000)-LÓC elem. „care vorbește”, „convorbire”. (< fr.
-loque, cf.
lat. loqui, a vorbi)
loc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)loc n.
1. spațiu ce ocupă un corp;
2. spațiu în genere:
loc întins; 3. punct anumit, ținut:
locul natal; locuri sfinte, mănăstiri și biserici (mai ales cele din Palestina);
loc rău, răspântie locuită de duhuri rele:
a călcat într’un loc rău; 4. rang, pozițiune:
în primul loc; 5. timp potrivit:
nu e aci loc de a trata această chestiune; din capul locului, dela început;
pe loc, imediat;
de loc, nici de cum;
6. pasaj dintr’un scriitor:
Aristotele zice într’un loc; locuri comune, idei generale, verități banale. [Lat. LOCUS].
loc (Dicționaru limbii românești, 1939)loc n., pl.
urĭ (lat.
lŏcus, it.
luógo, pv.
loc, fr.
lieu, cat.
lloc, sp.
luego, pg.
logo). Spațiŭ ocupat de un corp:
casă zidită pe locu alteĭ case. Spațiŭ liber:
această casă are mult loc în prejur [!], trăsurile nu maĭ aveaŭ loc de trecut. Punct anumit, regiune, ținut:
mă duc în locu natal, în munțiĭ noștri îs locurĭ încîntătoare. Localitate:
obiceĭurile loculuĭ. Punct fix unde trebuĭe să staĭ orĭ să șezĭ:
acest vagon are 24 de locurĭ. Parte a corpuluĭ:
el a fost rănit în treĭ locurĭ, corabia s´a spart în doŭă locurĭ. Pasagiu dintr´o carte:
citind această carte, am plîns în multe locurĭ. Timp potrivit, ocaziune:
nu e acuma loc de vorbă. Rang, treaptă, pozițiune socială saŭ ĭerarhică:
lăsați-l pe mojic la locu luĭ! Adv.
Loculuĭ, pe loc, tot în acel loc, tot aicĭ:
a rămînea loculuĭ, această scrisoare e adresată loculuĭ )lat.
loco).
De loc, de fel, nicĭ de cum:
vîntu nu sufla de loc. La loc, cum eraĭ în ainte [!]:
du-te la loc (reĭațĭ locu),
la loc (reĭașĭ locu și pozițiunea!I,
a face un lucru la loc (a-l face cum era, a-l repara).
În loc de, pentru, înlocuind:
eraŭ doĭ în loc de unu. La un loc, împreună:
frațiĭ locuĭaŭ la un loc. Pe loc (în Olt.
de loc), imediat, îndată, numaĭ de căt:
cum l-a văzut, pe loc l-a și prins. În partea loculuĭ, în localitate.
Din capu loculuĭ, chear [!] de la început.
În primu loc, în primu rînd, între ceĭ (cele) dintîĭ.
Locurĭ comune, în retorică, izvoare generale din care se aprovizionează un orator, ideĭ generale, adevărurĭ banale (V.
truizm).
Locurĭ rele, 1. locurĭ pe unde poporu crede că umblă spiritele rele, strigoiĭ, stahiile [!], 2. localurĭ de corupțiune.
Locurĭ sfinte, unde-s bisericĭ și mînăstirĭ, maĭ ales Ĭerusalimu și Muntele Atos.
Locurĭ albe, pasagiĭ libere (nescrise) în carte.
A avea loc (fr.
avoir lieu), a se face, a se întîmpla:
ceremonia va avea loc mîne [!]. A da loc, a da ocaziune:
această vorbă a dat loc uneĭ discusiunĭ [!] aprinse. A ținea loc, a înlocui:
locotenentu ținea loc de căpitan. A face loc cuĭva, a-ĭ lăsa loc liber ca să treacă orĭ să șeadă [!] (ca simplă interj.
loc! adică „facețĭ loc de trecut”).
A lua loc, a ocupa loc, a te pune pe scaun.
A nu-țĭ afla loc saŭ
locu, a nu putea sta loculuĭ de neliniște.
A pune pe cineva la locu luĭ, a-l forța să se astîmpere.
A fi la locu tăŭ, a te purta cuviincĭos.
Acest cal nu ĭa din loc, nu urnește căruța din loc, ci numaĭ se agită.
loc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)loc (lócuri), s. n. –
1. Așezare, situație, poziție. –
2. Populație; tîrg. –
3. Însărcinare, serviciu, funcție. –
4. Cauză, motiv. –
5. Timp, oportunitate. –
6. Parte. –
7. Capacitate, suprafață. –
8. Ordin, rang. –
9. Teren, regiune. –
10. Imobil, casă. –
11. Localitate, așezare. –
Deloc, de fel. –
În loc, în schimb. –
La loc, ca mai înainte. –
La un loc, împreună. –
Pe loc, imediat. –
Mr.,
megl.,
istr. loc. Lat. lǒcus (Diez, I, 253; Pușcariu 986; Candrea-Dens., 1004; REW 5097);
cf. it. luogo, prov. loc, fr. lieu, cat. lloc, sp. luego, port. logo. Pentru expresia
deloc, cf. cat. enlloc (Iordan,
BF, IX, 155).
Der. înloca, vb. (rar, a plasa, a situa);
înlocui, vb. (a substitui);
înlocuitor, s. m. (substitut);
întruloca (
var. întroloca, întruluca, înturluca),
vb. (a reuni, a aduna; a culege;
refl., a se asocia),
comp. cu
întru (după Scriban, cu
într’un);
alocuri (
var. alocurea) în expresia
pe alocuri (din loc în loc);
alocurea, adv. (în afara locului; în apropiere de);
cf. locui, locaș. –
Der. neol. local, adj., din
fr. local; local, s. n. (restaurant, casă);
localnic, adj. (indigen), din
pol. lokalny, rus. lokalinyj (Tiktin);
localitate, s. f. (loc, tîrg), din
fr. localité; localiza, vb., din
fr. localiser; locatar, s. m. (chiriaș), din
fr. locataire; locativ, adj., din
fr. locatif; locațiune, s. f. (taxă), din
fr. location, termen juridic;
sublocațiune, s. f. (subînchiriere, subarendare);
sublocator, s. m. (subchiriaș), din
fr.;
loco-, prefix, din
fr. loco (
locomobilă, s. f.;
locomotivă, s. f.;
locomotor, adj.;
locomoțiune, s. f.;
locotenent, s. m., din
it. locotenente; locotenență, s. f.);
sublocotenent, s. m., din
fr. souslieutenant; locțiitor, s. m., traducere a
fr. lieutenant; prealocui, vb. (a locui), după
sl. prebyvati, înv.loc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu. ◊
Loc. adv. Din (sau
de pe)
loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa.
În (sau
pe)
loc =
a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva;
b) neclintit;
c) imediat, într-o clipă. ◊
Expr. Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere.
A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea.
A sta pe loc = a se opri (din mers).
La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. ◊
Expr. A-i veni (cuiva)
inima (sau
sufletul)
la loc = a i se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima.
A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (
Fam.)
La loc comanda (sau
mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite).
La un loc = împreună, laolaltă.
Până într-un (sau
la un)
loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare.
În (sau
peste)
tot locul = pretutindeni.
Din loc în loc (sau
dintr-un loc într-altul) =
a) de colo până colo, încoace și încolo;
b) din distanță în distanță, ici și colo.
Pe unele (sau, rar,
une)
locuri = ici și colo, pe alocuri. ◊
Expr. A o lua (sau
a porni)
din loc = a pleca de undeva.
A nu-și (mai) afla (sau
găsi)
locul sau
a nu-l (mai) ține (sau
încăpea)
pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniștit.
A nu (mai) avea loc de cineva =
a) a fi incomodat de cineva;
b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri.
A sta (sau
a se ține, a rămâne, a încremeni)
țintuit locului (sau
pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se miște.
A sta la un loc = a sta liniștit, a fi cuminte.
A muta din loc = a duce în altă parte.
(A merge, a veni, a pleca etc.
) la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări).
O palmă de loc = o distanță mică. ♦ (
Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ◊
Loc de casă = teren destinat pentru construcție.
Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ținut;
p. ext. țară. ♦ Așezare omenească, localitate; regiunea, țara, localitatea în care s-a născut cineva. ◊
Expr. (A fi) de loc (sau
de locul lui ori
al ei etc.)
din... sau
din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva.
2. Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊
Loc de muncă (sau
de producție) = parte din suprafața unei unități economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător.
Loc de muncă = întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea în mod obișnuit. ◊
Expr. A lua loc = a se așeza.
Ia loc! = șezi!
A-și face loc = a-și croi un drum, a răzbate.
A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva.
(A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine.
3. Pasaj într-o scrisoare; publicație în care a apărut un anumit lucru.
II. 1. Slujbă, post
2; funcție.
2. Situație socială a cuiva;
p. gener. situație. ◊
Loc comun v. comun. ◊
Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situația cuiva (pentru a-l putea înțelege).
III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊
Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca.
A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit.
A avea loc = a se întâmpla, a se produce.
Din capul locului = de la început.
IV. (În
expr.)
În loc de... sau
în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire.
În loc să... (sau
de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. –
Lat. locus.loc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)LOC, locuri, s. n. I. 1. Punct, porțiune determinată în spațiu. ◊
Loc. adv. Din (sau
de pe) loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa.
În (sau pe)
loc =
a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva;
b) neclintit;
c) imediat, într-o clipă. (
Expr.)
Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere.
A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea.
A sta pe loc = a se opri (din mers).
La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. (
Expr.)
A-i veni (cuiva)
inima (sau
sufletul) la loc = ai se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima.
A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (
Fam.)
La loc comanda (sau mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite).
La un loc = împreună, laolaltă.
Până într-un (sau
la un) loc = până la un punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare.
în (sau
peste) tot locul = pretutindeni.
Din loc în loc (sau
dintr-un loc într-altul) =
a) de colo până colo, încoace și încolo;
b) din distanță în distanță, ici și colo.
Pe unele (sau, rar,
une) locuri = ici și colo, pe alocuri. ◊
Expr. A o lua (sau
a porni) din loc = a pleca de undeva.
A nu-și (mai) afla (sau
găsi) locul ori
a nu-l (mai ține) (sau
încăpea) pe cineva locul = a nu mai avea astâmpăr sau odihnă; a fi nerăbdător, neliniștit.
A nu (mai) avea loc de cineva =
a) a fi incomodat de cineva;
b) a se lega mereu de cineva, a-i pricinui neajunsuri.
A sta (sau
a se ține, a rămâne, a încremeni) țintuit locului (sau
pe loc, în loc) = a sta neclintit, fără să se miște.
A sta la un loc = a sta liniștit, a fi cuminte.
A muta din loc = a duce în altă parte.
(A merge, a veni, a pleca etc.)
la fața locului = (a se deplasa) acolo unde s-a întâmplat ceva (pentru a face cercetări).
O palmă de loc = o distanță mică. ♦ (
Pop.) Bucată de pământ (cultivabil). ◊
Loc de casă = teren destinat pentru construcție.
Loc de veci = teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat pentru morminte sau cavouri. ♦ Regiune; ținut;
p. ext. țară.
** Așezare omenească, localitate; regiunea, țara, localitatea în care s-a născut cineva. ◊
Expr. (A fi) de loc (sau
de locul lui ori
al ei etc.)
din... sau
din partea locului = (a fi) originar din... sau din regiunea unde se află cineva.
2. Spațiu ocupat de cineva sau de ceva. ◊
Loc de muncă (sau
de producție) = parte din suprafața unei unități economice în care un lucrător sau un grup de lucrători execută anumite operații în vederea obținerii producției, folosind în acest scop utilaj și echipament tehnic corespunzător.
Loc de muncă = întreprindere sau instituție în care o persoană își desfășoară activitatea în mod obișnuit. ◊
Expr. A lua loc = a se așeza.
Ia loc! = șezi!
A-și face loc = a-și croi un drum, a răzbate.
A face loc = a se da la o parte pentru a permite trecerea cuiva sau a ceva.
(A fi) la locul lui = (a fi) așa cum se cuvine.
3. Pasaj într-o scrisoare; publicație în care a apărut un anumit lucru.
II. 1. Slujbă, post
2; funcție.
2. Situație socială a cuiva;
p. gener. situație. ◊
Loc comun v. comun. ◊
Expr. (A se pune) în locul cuiva = (a se închipui) în situația cuiva (pentru a-l putea înțelege).
III. Moment potrivit; prilej, ocazie. ◊
Expr. A da loc la... = a avea drept urmare; a determina, a provoca.
A fi locul = a fi cazul, a fi nimerit.
A avea loc = a se întâmpla, a se produce.
Din capul locidui = de la început.
IV. (în
expr.)
în loc de... sau
în locul..., se spune pentru a arăta o înlocuire, o substituire.
în loc să... (sau
de a...), se spune pentru a arăta raportul de opoziție dintre două idei, două acțiuni etc. —
Lat. locus.