subalternare - explicat in DEX

subalternare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SUBALTERNÁRE, subalternări, s. f. (Log.) Raport între judecățile universale și judecățile particulare de aceeași calitate, caracterizat prin faptul că din adevărul judecății universale decurge cu necesitate adevărul judecății particulare, iar din falsitatea judecății particulare rezultă cu necesitate falsitatea judecății universale. – Sub¹- + alternare.

subalternare (Dicționar de neologisme, 1986)
SUBALTERNÁRE s.f. (Log.) Raport după care din adevărul judecății universale reiese adevărul judecății particulare corespondente, iar din înlăturarea judecății particulare rezultă înlăturarea judecății universale corespondente. [< sub- + alternare].

subalternare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SUBALTERNÁRE s. f. (log.) raport după care din adevărul judecății universale reiese adevărul judecății particulare corespondente, iar din înlăturarea judecății particulare rezultă înlăturarea judecății universale corespondente. (după germ. Subalternation)

subalternare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!subalternáre (su-bal-/sub-al-) s. f., g.-d. art. subalternắrii; pl. subalternắri

subalternare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SUBALTERNÁRE, subalternări, s. f. (Log.) Raport între judecățile universale și judecățile particulare de aceeași calitate, caracterizat prin faptul că din adevărul judecății universale decurge cu necesitate adevărul judecății particulare, iar din falsitatea judecății particulare rezultă cu necesitate falsitatea judecății universale. — Sub¹- + alternare.