sturluibare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STURLUIBÁRE, sturluibări, s. f. (
Reg.) Acțiunea de
a sturluiba și rezultatul ei; zăpăcire. –
V. sturluiba.sturluibare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sturluibáre (
reg.)
(-lui-) s. f.,
g.-d. art. sturluibắriisturluibare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STURLUIBÁRE s. f. (
Reg.) Acțiunea de
a sturluiba și rezultatul ei; zăpăcire. —
V. sturluiba.