stupì - explicat in DEX

stupi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STUPÍ, stupésc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare).

stupi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stupí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupésc, imperf. 3 sg. stupeá; conj. prez. 3 să stupeáscă

stupì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
stupì v. Mold. a scuipa: își stupiau în sîn. CR. [Probabil onomatopee (v. scuipà)].

stupi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STUPÍ, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. — Probabil lat. *stupire (<*scuppire + sputare).