stupefacție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STUPEFÁCȚIE, stupefacții, s. f. (
Livr.) Uimire, stupoare. – Din
fr. stupéfaction.stupefacție (Dicționar de neologisme, 1986)STUPEFÁCȚIE s.f. Uimire extraordinară, uluire, încremenire; stupoare. [Gen.
-iei. / cf. fr.
stupéfaction, lat.
stupefactio].
stupefacție (Marele dicționar de neologisme, 2000)STUPEFÁCȚIE s. f. uimire extraordinară, uluire; stupoare. (< fr.
stupéfaction)
stupefacție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stupefácție (-ți-e) s. f.,
art. stupefácția (-ți-a), g.-d. art. stupefácției; pl. stupefácții, art. stupefácțiile (-ți-i-)stupefacție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STUPEFÁCȚIE, stupefacții, s. f. Uimire, stupoare. — Din
fr. stupefaction.