stupefia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STUPEFIÁ, stupefiéz, vb. I.
Tranz. (
Livr.) A produce uimire; a ului, a năuci, a uimi. [
Pr.:
-fi-a] – Din
fr. stupéfier.stupefia (Dicționar de neologisme, 1986)STUPEFIÁ vb. I. tr. A uimi, a ului, a năuci. [Pron.
-fi-a, p.i. 3,6
-iază, ger.
-iind. / < fr.
stupéfier, cf. lat.
stupefacere <
stupor – uluire,
facere – a face].
stupefia (Marele dicționar de neologisme, 2000)STUPEFIÁ vb. tr. a produce uimire, a ului, a năuci; a sidera. (< fr.
stupéfier)
stupefia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stupefiá (a ~) (
livr.)
(-fi-a) vb.,
ind. prez. 3
stupefiáză, 1
pl. stupefiém (-fi-em); conj. prez. 3
să stupefiéze; ger. stupefiínd (-fi-ind)stupefia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STUPEFIÁ, stupefiez, vb. I.
Tranz. A produce uimire; a ului, a năuci, a surprinde. [
Pr.:
-fi-a] — Din
fr. stupefier.