strădui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRĂDUÍ, străduiesc, vb. IV.
Refl. A depune multe eforturi ca să realizeze ceva; a se sili, a se căzni. – Din
sl. stradati.strădui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)străduí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg.
se străduiéște / se strắduie, imperf. 3 sg.
se străduiá; conj. prez.
să se străduiáscă / să se strắduiestrădui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STRĂDUÍ, străduiesc, vb. IV.
Refl. A depune multe eforturi ca să realizeze ceva; a se sili, a se căzni. [
Prez. ind. și:
strắdui] — Din
sl. stradati.străduì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)străduì v. a-și da silință mare, a se sârgui mult. [Slav. STRADAVATI, a suferi].