strident - explicat in DEX

strident (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRIDÉNT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascuțit și puternic, pătrunzător; lipsit de armonie, neplăcut la auz. ♦ P. gener. Neplăcut, supărător; șocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare; prea aprins, prea viu, bătător la ochi; țipător. – Din fr. strident, lat. stridens, -ntis.

strident (Dicționar de neologisme, 1986)
STRIDÉNT, -Ă adj. (Despre sunete) Ascuțit, tare, țipător, pătrunzător; (p. ext.) neplăcut, supărător. ♦ (Despre culori) Bătător la ochi, țipător. ♦ (Fig.) Izbitor. [< fr. strident, cf. lat. stridere – a țipa].

strident (Marele dicționar de neologisme, 2000)
STRIDÉNT, -Ă adj. 1. (despre sunete) ascuțit, tare, țipător, pătrunzător; (p. ext.) neplăcut, supărător. 2. (despre culori) bătător la ochi, țipător, distonant. ◊ (fig.) izbitor. (< fr. strident, lat. stridens)

strident (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stridént adj. m., pl. stridénți; f. stridéntă, pl. stridénte

strident (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
strident a. ce dă un sunet șuerător și răsbitor.

strident (Dicționaru limbii românești, 1939)
*stridént, -ă adj. (lat. stridens, -éntis). Ascuțit și strigător: zgomot strident, voce stridentă.

strident (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRIDÉNT, -Ă, stridenți, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascuțit și puternic, pătrunzător; lipsit de armonie, neplăcut la auz. ♦ P. gener. Neplăcut, supărător; șocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este în armonie cu culorile înconjurătoare; prea aprins, prea viu, bătător la ochi; țipător. — Din fr. strident, lat. stridens, -ntis.