stridie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRÍDIE, stridii, s. f. Specie de moluscă lamelibranhiată comestibilă, cu valvele inegale, care trăiește fixată pe stânci în mările calde și temperate
(Ostrea edulis). – Din
ngr. strídhi.stridie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)strídie (-ii), s. f. – Specie de moluscă (Ostrea).
Ngr. στρίδι (Roesler 576; Cihac, II, 704).
stridie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)strídie (-di-e) s. f.,
art. strídia (-di-a), g.-d. art. strídiei; pl. strídii, art. strídiile (-di-i-)stridie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stridie f. scoică de mare. [Gr. mod. OSTRÍDI (STRÍDI)].
stridie (Dicționaru limbii românești, 1939)strídie f. (ngr.
[o-]stridi, d. vgr.
óstreon, stridie; turc.
istridia, istridie, pop.
stridia; lat.
óstrea, it.
óstrica, fr.
huître, sp.
ostra; germ.
auster; ung.
osztriga, sîrb.
ostriga, rus.
ústrica. V.
ostrac). Un fel de scoĭcă comestibilă din care se scoate sidefu și mărgăritaru. V.
stavrid. – Cultura stridiilor se face în parcurĭ speciale, ca la Arcachon și Saintonge (Francia) saŭ Ostenda (Belgia). Se recomandă să nu le mănîncĭ în lunile fără
r (Maĭ, Iuniŭ, Iuliŭ, August). Ele transmit de multe orĭ tifosu, și de aceĭa e maĭ bine să nu le mănîncĭ nicĭ-odată, că nicĭ nutritive nu-s, nicĭ foarte gustoase.
stridie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Stridie (Leon) m. alt nume dat lui Leon Tomșa.
stridie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STRÍDIE, stridii, s. f. Specie de moluscă lamelibranhiată comestibilă, cu valvele inegale, care trăiește fixată pe stânci în mările calde și temperate (
Ostrea edulis). — Din
ngr. strídhi.