strica - explicat in DEX

strica (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (Înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr. (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga, a călca convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (În superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). – Lat. extricare.

strica (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
stricá (-c, -a't), vb. – 1. A rupe, a frînge. – 2. A desface, a descompune. – 3. A distruge, a deteriora, a face nefolositor. – 4. A prejudicia, a dăuna. – 5. A jefui, a fura. – 6. A ucide, a omorî. – 7. A viola, a silui, a dezonora. – 8. A deprava, a corupe. – 9. A nimici, a prăpădi, a zdrobi, a terfeli, a vătăma. – 10. A dezbina, a învrăjbi. – 11. A rupe un pact, a încălca, a contraveni. – 12. A consuma, a cheltui fără rost. – 13. A fi de vină, a constitui cauza. – 14. (Refl.) A se altera, a se putrezi. – Megl. stri(cari). Lat. extrῑcāre „a eviscera” (Tiktin; Capidan 277; Pușcariu, Lr., 199), cf. calabr. stricare „a freca”, sp. estregar. Pentru semantismul din rom., trebuie să se pornească de la sensul primitiv al lui trῑcae „contrarietate, neplăcere”, trῑcāri „a face dificultăți”, de unde extrῑcāre „a desface (ceea ce rezistă)”. După Battisti, V, 3655, it. striccare „a-l durea spatele în urma ostenelii”, umbr. strica „a distruge”, v. it. stricare, strigare „a desface”, a cărui identitate cu cuvîntul romanic nu ridică îndoială, s-ar explica prin longod. strikkan „a închide cu o țintă”; dar această explicație nu poate servi pentru rom., și nu pare suficientă pt. it. Der. stricăcios, adj. (care strică; coruptibil; dăunător, vătămător); stricăciune, s. f. (daună; corupție); stricător, adj. (dăunător, nociv).

strica (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
strica, stric v. r. a decădea din punct de vedere moral; a se deprava

strica (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stricá (a ~) vb., ind. prez. 3 strícă

stricà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
stricà v. (activ) 1. a rupe: a strica hainele; fig. a strica o tocmeală; 2. a prăpădi, a ruina: să strice țara și s’o jefuiască Od.; 3. a ucide: mulți Tătari tu mi-ai stricat ? POP.; 4. a desbina: a strica o casă; 5. a face rău: de nu poate strica altuia, își strică lui PANN; 6. fig. a demoraliza: a strica copiii cu exemple rele. ║ (neutru) a fi de vină: ce strică el? ║ (reciproc) 1. a se schimba din bine în rău: se strică vremea; 2. a se putrezi; 3. a se strâmba de râs. [Cf. lat. EXTRICARE, a scăpa de, a scoate, a des¬curca, a desțelini: raportul logic e obscur].

strica (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRICÁ, stric, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta. ◊ Expr. (Refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă. ♦ Refl. Spec. (Despre vreme) A se schimba în rău, a deveni nefavorabil. 2. Tranz. (Pop.) A sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. ♦ A sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra). 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive. ◊ Tranz. Factor care strică aerul. 4. Tranz. și intranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. ♦ Intranz. A fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație. ◊ Expr. Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... ♦ Intranz. A fi vinovat, răspunzător. ♦ Tranz. A greși; a se face vinovat de ceva. ◊ Expr. Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...? ♦ Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății. ◊ Expr. A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar. ♦ Tranz. Fig. (Pop.; despre stări sufletești) A mâhni; a doborî. 5. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. 6. Tranz. A influența pe cineva în rău; a corupe. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral. 7. Tranz. A face ceva greșit, cum nu trebuie. 8. Tranz. și refl. A (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească). ♦ Tranz. (înv.) A mutila; a ucide. ◊ Expr (Refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură. A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs. ♦ Tranz. A anula, a abroga convenții, învoieli, legi, obligații. ♦ Tranz. (în superstiții) A dezlega, a desface farmece, blesteme. 9. Refl. și tranz. A rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa. 10. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). 11. Refl. (Despre adunări, petreceri etc.) A lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților). — Lat. extricare.