stricător - explicat in DEX

stricător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRICĂTÓR, -OÁRE, stricători, -oare, adj. 1. Care provoacă sau poate să provoace stricăciuni; dăunător, vătămător, păgubitor. 2. Care corupe, pervertește. – Strica + suf. -ător.

stricător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stricătór adj. m., pl. stricătóri; f. sg. și pl. stricătoáre

stricător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
stricător a. care strică.

stricător (Dicționaru limbii românești, 1939)
stricătór, oáre adj. Stricăcĭos: stricător sănătățiĭ. Care strică lucrurile, care face pagube; copil, cîne stricător.

stricător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRICĂTÓR, -OÁRE, stricători, -oare, adj. 1. Care provoacă sau poate să provoace stricăciuni; dăunător, vătămător, păgubitor. 2. Care corupe, pervertește. — Strica + suf. -ător.