strangula (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRANGULÁ, strangulez, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) omorî prin sugrumare; a (se) sugruma, a (se) gâtui.
2. Tranz. A înăbuși, a sufoca.
3. Tranz. A micșora lățimea secțiunii de curgere a unui fluid într-o conductă, pe cursul unei ape etc. [
Var.:
ștrangulá vb. I] – Din
lat. strangulare.strangula (Dicționar de neologisme, 1986)STRANGULÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) sugruma, a (se) gâtui.
2. tr. A înăbuși, a sufoca.
3. tr. A reduce diametrul unei conducte. [P.i.
-lez. / < lat.
strangulare].
strangula (Marele dicționar de neologisme, 2000)STRANGULÁ vb. I. tr., refl. a (se) sugruma, a (se) gâtui. II. tr. 1. a înăbuși, a sufoca. ◊ (fig.) a împiedica exprimarea liberă, a suprima (libertățile). 2. a reduce, pe o porțiune mică, diametrul unei conducte. (< lat.
strangulare)
strangula (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)strangulá (-léz, -át), vb. – A sugruma.
Lat. strangulare (
sec. XIX).
strangula (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)strangulá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
stranguleázăstrangula (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STRANGULÁ, strangulez, vb. I.
1. Tranz. și
refl. A (se) omorî prin sugrumare; a (se) sugruma, a (se) gâtui.
2. Tranz. A înăbuși, a sufoca.
3. Tranz. A micșora lățimea secțiunii de curgere a unui fluid într-o conductă, pe cursul unei ape etc. [
Var.:
ștrangulá vb. I] —
Din lat. strangulare.strangulà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)strangulà v. a strânge de gât.