strangula - explicat in DEX

strangula (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STRANGULÁ, strangulez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî prin sugrumare; a (se) sugruma, a (se) gâtui. 2. Tranz. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. A micșora lățimea secțiunii de curgere a unui fluid într-o conductă, pe cursul unei ape etc. [Var.: ștrangulá vb. I] – Din lat. strangulare.

strangula (Dicționar de neologisme, 1986)
STRANGULÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) sugruma, a (se) gâtui. 2. tr. A înăbuși, a sufoca. 3. tr. A reduce diametrul unei conducte. [P.i. -lez. / < lat. strangulare].

strangula (Marele dicționar de neologisme, 2000)
STRANGULÁ vb. I. tr., refl. a (se) sugruma, a (se) gâtui. II. tr. 1. a înăbuși, a sufoca. ◊ (fig.) a împiedica exprimarea liberă, a suprima (libertățile). 2. a reduce, pe o porțiune mică, diametrul unei conducte. (< lat. strangulare)

strangula (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
strangulá (-léz, -át), vb. – A sugruma. Lat. strangulare (sec. XIX).

strangula (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
strangulá (a ~) vb., ind. prez. 3 stranguleáză

strangula (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STRANGULÁ, strangulez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî prin sugrumare; a (se) sugruma, a (se) gâtui. 2. Tranz. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. A micșora lățimea secțiunii de curgere a unui fluid într-o conductă, pe cursul unei ape etc. [Var.: ștrangulá vb. I] — Din lat. strangulare.

strangulà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
strangulà v. a strânge de gât.