stors (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STORS1 s. n. Stoarcere. ♦ Timpul când se stoarce mustul. –
V. stoarce.stors (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STORS2, STOÁRSĂ, storși, stoarse, adj. Din care s-a scos lichidul prin strângere, presare etc.; storcit. ♦
Fig. Secătuit; epuizat, extrem de obosit. –
V. stoarce.stors (Dicționar de argou al limbii române, 2007)stors, -oarsă, storși, -oarse adj. 1. (
er.) epuizat sexual după mai multe orgasme.
2. falit, fără nici un ban.
stors (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stors s. n.stors (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stors a.
1. apăsat tare;
2. fig. secat de puteri. ║ n. acțiunea de a stoarce:
storsul vinului.stors (Dicționaru limbii românești, 1939)stors n., pl.
urĭ. Acțiunea de a stoarce mereŭ:
storsu strugurilor.stors (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STORS1 s. n. Stoarcere. ♦ Timpul când se stoarce mustul. — V.
stoarce.stors (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STORS2, STOÁRSĂ, storși, stoarse, adj. Din care s-a scos lichidul prin strângere, presare etc.; storcit. ♦
Fig. Secătuit; epuizat, extrem de obosit. —
V. stoarce.