stolă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STÓLĂ, stole, s. f. 1. Rochie largă și lungă până în pământ, care se strângea pe corp cu două cordoane, unul pe sub sâni, altul deasupra șoldurilor, purtată de matroanele romane.
2. Un fel de orar
1 pe care îl poartă preoții catolici în timpul slujbei religioase. – Din
it.,
fr.,
lat. stola.stolă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)stólă,
stóle, s.f. (înv.) strat.
stolă (Dicționar de neologisme, 1986)STÓLĂ s.f. 1. Rochie largă, căzând în falduri și încinsă cu două brâuri, pe care o purtau peste tunică matroanele romane.
2. Ornament de forma unei fâșii lungi, purtat pe după gât de preoții catolici la slujbă. [< it., fr., lat.
stola].
stolă (Marele dicționar de neologisme, 2000)STÓLĂ1 s. f. 1. rochie largă, căzând în falduri și încinsă cu două brâuri, pe care o purtau peste tunică matroanele romane. 2. ornament de forma unei fâșii lungi, purtat pe după gât de preoții catolici la slujbă. (< it., fr., lat.
stola)
stolă (Marele dicționar de neologisme, 2000)-STÓLĂ2 elem. „dilatație, alungire”. (< fr.
-stole, cf.
gr. stellein, a echipa)
stolă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)stólă (-le), s. f. –
1. Un anumit fel de rochie purtată de matroanele romane. –
2. Un veșmînt preoțesc.
It. stola, din
gr. στολή „podoabă”. De la aceeași rădăcină provin
stolisi (
var. stolui, stoli),
vb. (a orna, a împodobi), din
ngr. στολίζω (Gáldi 257) și
stolui, vb. (a înmuia pielea cu mijloace mecanice).
stolă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stólă s. f.,
g.-d. art. stólei; pl. stólestolă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STÓLĂ, stole, s. f. 1. Rochie largă și lungă până în pământ, care se strângea pe corp cu două cordoane, unul pe sub sâni, altul deasupra șoldurilor, purtată de matroanele romane.
2. Orar
1 pe care îl poartă preoții catolici în timpul oficierii serviciului religios. — Din
it.,
fr.,
lat. stola.