stoborî - explicat in DEX

stoborî (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
STOBORÎ́, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Trans.) A îngrădi cu stoboruri², uluci. (stobor² + suf. -î)

stoborî (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
STOBORÎ, stoborắsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. – Din stobor.

stoborî (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
stobor'î (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stoborắsc, imperf. 3 sg. stoborá, perf. s. 1 sg. stoborấi, 1 pl. stoborấrăm, m.m.c.p. 1 sg. stoborấsem; conj. prez. 3 să stoboráscă; ger. stoborấnd; part. stoborất

stoborî (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
STOBORÎ́, stoborăsc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A împrejmui un loc cu gard. — Din stobor.