stobor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)STOBÓR1 s. n. (
Olt.) Adunare (3), reuniune. (din
zbor2, prin confuzie cu
stobor2 = zăplaz, ulucă)
stobor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)STOBÓR2, stobóruri, s. n. (
Trans.)
1. Ulucă, zăplaz.
2. Teren îngrădit cu uluci. (din
sl. stoborŭ = coloană)
stobor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STOBÓR, (
1)
stobori, s. m., (
2)
stoboruri, s. n. (
Reg.)
1. S. m. Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile: ulucă.
2. S. n. Împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. – Din
bg.,
scr. stobor.stobor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)stobór (stoboruri), s. n. –
1. Gard, ulucă. –
2. Ulucă, par, scîndură de gard. –
Var. stobol. Sl. stoborŭ „coloană” (Miklosich,
Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 369; Conev 80). –
Der. stoborî, vb. (a împrejmui cu gard). În
Trans.stobor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stobór1 (ulucă) (
înv.,
reg.)
s. m.,
pl. stobóristobor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stobór2 (gard) (
înv.,
pop.)
s. n.,
pl. stobóruristobor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stobor m.
1. stâlp, sărbătoare băbească a doua zi după un sfânt:
Stoborul Blagoveștenilor, Stoborul Sămpietrului (v. aceste nume);
2. par ascuțit;
3. pl. gard din scânduri așezate vertical:
îl chemă la stobor. [Slav. STOBORŬ, stâlp].
stobor (Dicționaru limbii românești, 1939)stobór m. (vsl.
stoborŭ, „stîlp, par”, sîrb. „curte, ogradă”, bg. „parmalîc”; rut.
stóvbur, „stîlp, par”; ung.
szobor, stîlp. Cp. cu
steblă).
Vest. Par de gard:
o vacă legată de un stobor al garduluĭ. Scîndură ascuțită sus întrebuințată la făcut un gard:
desprinseră porciĭ niște stoborĭ. (NPl. Ceaur, 153) Pl. Gard, palane, ocol, îngrăditură:
îl chemă la stoborĭ. La (saŭ în) stobor, în curtea bisericiĭ, în adunarea de la ușa bisericiĭ:
am să-l spuĭ în stobor (Cod);
pricinile să (=
se)
domolea în stoboru bisericiĭ; bătrîniĭ îĭ chema pe prigonitorĭ în fața stoboruluĭ (Gr-N. 35).
Stoboru Blagoveșteniiĭ, a doŭa zĭ de Buna Vestire, la 26 Martie (V.
blagoveșnic).
Stoboru Sîm-Pĭetruluĭ, a doŭa zĭ de Sfîntu Petru (30 Iuniŭ), cînd nu se lucrează „ca să fii ferit de lupi și de alte rele”.
Stoboru Sintă-Măriiĭ micĭ, a doŭa zĭ de Sfînta Maria mică (9 Sept.), cînd nu se lucrează „ca să fiĭ ferit de loviturĭ”. – În Bucov.
stoból, n., pl.
oále, îngrăditură. V.
zaplaz.stobor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STOBÓR, (
1)
stobori, s. m., (
2)
stoboruri, s. n. 1. S. m. (
înv. și
reg.) Fiecare dintre parii sau dintre scândurile înguste (cu vârful ascuțit) din care se fac gardurile; ulucă.
2. S. n. (
înv. și
pop.) împrejmuire de uluci; gard, zăplaz. — Din
bg.,
sb. stobor.