ștemuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘTEMUITÓR, -OÁRE, ștemuitori, -oare, subst. 1. S. n. Sculă în formă de daltă boantă cu care se efectuează ștemuirea.
2. S. m. și
f. Muncitor care ștemuiește. [
Pr.:
-mu-i-] –
Ștemui +
suf. -tor.