ștemuitor - explicat in DEX

ștemuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
ȘTEMUITÓR, -OÁRE, ștemuitori, -oare, subst. 1. S. n. Sculă în formă de daltă boantă cu care se efectuează ștemuirea. 2. S. m. și f. Muncitor care ștemuiește. [Pr.: -mu-i-] – Ștemui + suf. -tor.

ștemuitor (Marele dicționar de neologisme, 2000)
ȘTEMUITÓR s. n. daltă cu vârful bont, folosită pentru ștemuire. (< ștemui + -tor)

ștemuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ștemuitór¹ (persoană) (-mu-i-) s. m., pl. ștemuitóri

ștemuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
ștemuitór² (instrument) (-mu-i-) s. n., pl. ștemuitoáre

ștemuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
ȘTEMUITÓR, -OÁRE, ștemuitori, -oare, subst. 1. S. n. Instrument în formă de daltă cu care se efectuează ștemuirea. 2. S. m. și f. Muncitor care ștemuiește. [Pr.: -mu-i-] — Ștemui + suf. -tor.