stelă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STÉLĂ, stele, s. f. Mic monument cu caracter comemorativ, în formă de coloană sau de pilastru, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră și purtând de obicei inscripții sau sculpturi, specific antichității. – Din
fr. stèle.stelă (Dicționar de neologisme, 1986)STÉLĂ s.f. Monument în formă de coloană sau de obelisc, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră, care poartă de obicei o inscripție. ♦ Colonetă având deasupra un obiect decorativ, o statuetă etc. [< fr.
stèle, cf. gr.
stele – coloană].
stelă (Marele dicționar de neologisme, 2000)STÉLĂ s. f. 1. monument funerar, coloană sau obelisc, dintr-un singur bloc de piatră, care poartă de obicei o inscripție. 2. colonetă având deasupra un obiect decorativ, o statuetă etc. (< lat.
stela, fr.
stèle)
stelă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stélă s. f.,
g.-d. art. stélei; pl. stélestelă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stelă f. coloană fără capitel, acoperită cu o inscripțiune:
stelă funerară.stelă (Dicționaru limbii românești, 1939)*stélă f., pl.
e (lat.
stela și
stele, d. vgr.
stéle). Monolit (în formă de coloană întreagă saŭ frîntă) destinat să poarte o inscriptiune, maĭ ales funerară, la vechiĭ Grecĭ și Egiptenĭ.
stelă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STÉLĂ, stele, s. f. (În Antichitate) Mic monument comemorativ sau funerar, în formă de coloană sau de pilastru, alcătuit dintr-un singur bloc de piatră și purtând de obicei inscripții sau sculpturi. — Din
fr. stèle.