stăvilar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STĂVILÁR, stăvilare, s. n. 1. Construcție de lemn, de beton sau de fier înălțată transversal pe cursul unei ape curgătoare, servind la reglarea nivelului apelor din amonte cu ajutorul stavilelor; baraj, zăgaz, opust.
2. Fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului (
1), acționate manual sau mecanic; stavilă.
3. Întăritură de protecție în apropierea unui pod.
4. Fig. (Rar) Obstacol, piedică; împotrivire. –
Stavilă +
suf. -ar.