stavilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STÁVILĂ, stavile, s. f. Construcție mobilă sau parte mobilă a unei construcții, manevrată manual sau mecanic, servind pentru a regla nivelul apelor curgătoare sau pentru a îndrepta spre alt făgaș cursul unei ape;
p. restr. fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului, care, coborându-se sau ridicându-se, opresc apa sau îi dau drumul, după necesitate. ♦ Îngrămădire de bușteni, de crengi, de pământ etc. aduse de ape (la cotitura unui râu) și care îi împiedică cursul. ♦
P. gener. Piedică (materială), barieră. ◊
Loc. adv. Fără stavilă = întruna, necontenit; în mare cantitate, mult. ◊
Expr. A pune stavilă gurii = a-și impune tăcere, a se reține de a spune ceva. ♦
Fig. Opoziție, împotrivire; greutate, dificultate. [
Pl. și:
stávili] – Din
sl. stavilo.